#5 Când îți eviți emoțiile, te eviți pe tine

Echilibru pentru Suflet - Podcast készítő Tania Dihel

Emoțiile vorbesc întotdeauna despre noi și de aceea am decis ca în acest episod al podcast-ului să vă povestesc despre ele: ce sunt emoțiile, de ce apar, ce mesaje vor să ne transmită și de ce avem tendința să fugim de ele, să le evităm sau să le negăm. Noi suntem încercați în permanență de emoții. Ne obișnuim ușor cu emoțiile pozitive, dar pe cele „negative” le suportăm mai greu. Ne bulversează, ne destabilizează și credem că trebule să le potolim. Însă nu e chiar așa. Emoțiile noastre sunt mesagerii nevoilor noastre. Dacă le evităm, nu mai reușim să ne dăm seama ce vor să ne spună, și, în consecință, ne deconectăm de noi înșine. Iar dacă le evităm de suficiente ori, ele se vor somatiza. Oricât de mult ai încerca să-ți eviți emoțiile, ele te vor prinde din urmă. Așadar, cunoaște-le pentru a le înțelege mai bine și pentru a le folosi în avantajul tău.