Promisiunea unui Rege veșnic
Predici - Biserica Logos București - Podcast készítő Biserica Logos București
Kategóriák:
„Încă de la început, încă din momentul în care se anunță întruparea lui Isus, vedem că mesajul este acesta: că Dumnezeu va mântui poporul Lui, că Dumnezeu va interveni în destinul veșnic al omului. Oare nu este Dumnezeu drept? Nu este Dumnezeu sfânt? Oare nu ar fi trebuit mesajul să fie mai degrabă unul de condamnare? Pentru că noi ca oameni suntem nevrednici și nu merităm absolut niciun favor din partea lui Dumnezeu. Și mai degrabă mesajul ar fi trebuit să fie că Dumnezeu va pedepsi omul pe care l-a creat, pentru că își întoarce privirile de la El, pentru că se încăpățânează și se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. Dar mesajul încă de la întruparea Fiului a fost că Dumnezeu își va mântui poporul, că Dumnezeu își va răscumpăra poporul. Acum, Isus desparte omenirea în două. Sunt oameni cărora prin venirea lui Isus le-a fost pecetluită definitiv condamnarea - și soarta lor a fost pecetluită pe de o parte de credința lor, dar într-o anumită măsură de jertfa lui Isus, pentru că jertfa lui Isus a fost eficientă pentru poporul lui Dumnezeu. Matei spune foarte clar că Dumnezeu își va răscumpăra poporul Lui, nu că va mântui lumea la general. O parte din oameni vor fi condamnați pentru totdeauna de jertfa lui Isus, iar o altă parte vor fi răscumpărați în mod miraculos, în mod supranatural. Nu depinzând de credința lor, deși și ei vor crede, ci depinzând de eficacitatea jertfei lui Isus. Dumnezeu eliberează oameni și asta e o veste minunată. Evreii așteptau o eliberare fizică, dar eliberarea aceasta fizică nu se compară în niciun fel cu eliberarea spirituală.” (Nicu Sotir)